revelație
Culoarea, chiar de Dumnezeu
ascunsă e în curcubeu
și-n coală albă-mpachetată.
De-o vezi, ai inima curată.
Am trăit negru pe alb
și-ntr-o zi, din întâmplare (?)
am privit prin albul pur
și-am văzut, ce crezi?
Culoare!
Era acolo, bine-ascunsă.
să n-o vadă orișicine.
Mie mi s-a revelat,
când te-am întâlnit
pe Tine.
(par naive-aceste versuri
dar au multe înțelesuri)
da capo al fine
știi doar că te-ai născut pe patul de moarte
dar pornești pe ușa care se deschide o singură dată
ca un mormânt
încălțat cu praful de pe drumul Golgotei tale
până când cerul îți trimite un zâmbet de var
și simți o adiere care-ți trece prin carne
ca o viață
îți hrănești cu lumină corbii adunați pe peoape
și te bucuri că liniștea are din nou
gust de lapte
…
Afară plouă.
În ochi, ploi.
Mi-e toamnă-n vene, plumb în suflet
și-n glas simt o vocală mută cum sparge liniștea,
c-un urlet
iar nordu-și părăsește harta.
Afară plouă.
În ochi,
e tata.
ecosistem
când cărnii îi expiră permisul de liberă circulație prin lume
oasele nu-și mai găsesc locul în piele
și-aleargă spre miros de pământ
în căutarea libertății pe care
bobul de grâu o trăiește perpetuu
cu fiecare îngropare
cu fiecare trecere a lamei prin spic
cu fiecare mușcătură din pâine
ziua a șasea
a fost o zi goală
asemeni femeii goale pe care cineva o ia de mână
și își revendică dreptul de a cultiva în golul din ea,
copiii pe care să-i învețe să se înmulțească doi câte doi în toate zilele,
până în fiecare a șaptea zi,
zi în care au voie să să se oprească
și să întrebe: cine e tatăl nostru?
opțiune
cui îi mai pasă
dacă nările freamătă de viață sau de moarte?
e încă legal să tragi prin ele fum din ADN-ul celor ce-au ars odată cu tine
e încă legal să te respiri și să-ți savurezi fricile căzute din caruselul de bâlci fără cai și cu lanțurile rupte cu care te-ai învârtit prin lumea asta
fără ca măcar să plătești bilet
nici n-ai fi avut cu ce
ești doar un proscris infectat accidental cu viață
un proscris care visează să adoarmă măcar o dată în laptele mamei
ești golul din cer prin care
tatuată cu hemoglobină
luna te privește cu ochi de criptă jefuită
și-asmute câinii cărnii să-ți sfâșie noaptea
prin nări tragi tot cerul în tine
ți-acoperi urmele cu miros de lumină
și-i adormi cu seninul pe buze
și-n vene
cu vise
reciclare
în povestea de pe pagina asta suntem încă vii
pe cealaltă pagină a poveștii
moartea joacă șah cu câteva capete care-au provocat-o la un duel cu coasa
dar moartea nu taie capete
ea taie doar lumina
și-o duce orbilor din piață
s-o vândă la tarabe cu suprapreț
veniți de luați lumină!
decisivă
la final
simți cum viața te lovește în față
te pune la zid
și te posedă acolo până începi să plângi și să urli și implori cerul să nu-ți mai amputeze zilele
dar cerul îți sângerează pe retină și-l auzi sub pleoape
cum sapă morminte apusurilor pe care nu le veți mai trăi împreună
vezi cum umbra ți se smulge din carne
și se sinucide inhalând lumina unei lumânări plânse
nu
nu mai ai puterea de-a te opune și cedezi ultima gură de aer
unui asmatic îndrăgostit de selfie-uri cu moartea
te târăști pe coate spre marginea lumii
până când coastele ară pământul de sub tine
și îți juri că data viitoare nu vei mai râvni
la mere
nevoi
modelăm zăpada în formă de pâine
și ne hrănim foamea cu felii din iarna asta bogată
ospăț împărătesc cu fețe de masă imaculate
este destul pentru toți
tu plângi de bucurie și uite
minune
pâinea ta transformată în apă
îți ține și de sete
iar la noapte
doamne ce fericire pe noi
ne vom adormi somnul sub plăpumi din puf alb
sătui
de-atâta huzur
detoateamestecate 